Fortele loiale presedintelui Ali Abdullah Saleh s-au ciocnit, joi, cu luptatorii tribali si sustinatorii opozitiei in capitala yemenita, al carei spatiu aerian a fost survolat de aeronave americane. In ultimele 10 zile, cel putin 135 de persoane si-au pierdut viata in luptele stradale din Sanaa. Violenta a persistat, de asemenea, in orasul sudic Taiz si in cel de coasta, Zinjibar, scrie Reuters.

Foto:

Consilierul presedintelui american Barack Obama pentru combaterea terorismului, John Brennan, se afla in regiune pentru discutii cu aliatii Golfului, in vederea sporirii presiunii asupra lui Saleh, care refuza in continuare sa semneze acordul de transfer al puterii propus de monarhiile Consiliului de Cooperare.

Dupa mai bine de patru luni de proteste, peste 300 de oameni si-au pierdut viata. Protestatarii ce inlaturarea presedintelui Ali Abdullah Saleh, care conduce Yemen-ul incepand din anul 1978. Tara a fost devastata de o revolta musulmana siita, represiunile americane care au drept tinta al-Qaeda si de o grava penurie de apa. Protestele sunt alimentate de somajul ridicat, saracia generalizata, coruptia guvernamentala si lipsa de libertate politica.

Cele mai importante momente ale revoltei:

27 ianuarie 2011 - Mii de yemeniti ies in strada. Mii de oameni au iesit in strada la Sanaa, in urma unui apel al opozitiei, cerand plecarea de la putere a presedintelui Ali Abdullah Saleh, aflat la conducerea tarii de 32 de ani, anunta AFP. Protestatarii au scandat ca presedintele tunisian a fugit din tara dupa 20 de ani la putere, iar in Yemen, Saleh este la putere de peste 30 de ani.

29 ianuarie - Partidul de guvernamant face apel la dialog cu opozitia, in incercarea de a opri protestele. Fortele de securitate primesc ordin sa imprastie manifestantii stransi in fata ambasadei Egitptului, pentru a-si manifesta sprijinul fata de demonstratiile anti-guvernamentale de acolo.

2 februarie - Saleh promite sa nu mai candideze.Ali Abdullah Saleh a declarat ca nu va ma incerca sa isi extinda mandatul prezidential, care va expira in 2013 dupa trei decenii la putere, in incercarea de a linisti opozitia, care a anuntat un miting de proportii pentru a doua zi, informeaza AFP si Reuters. Intr-un discurs sustinut in fata Parlamentului, Saleh, care se afla la putere de 32 de ani, a anuntat ca va ingheta un amendament contitutional care i-ar permite sa obtina un nou mandat.

03 februarie - O zi de proteste anti-guvernamentale aducemai mult de 20.000 de persoane pe straziledin Sanaa. Zeci de mii de cetateni din Yemen au iesit pe strazile din Sanaa, intr-un miting pe care l-au numit "Ziua Furiei", pentru a cere o schimbare de putere, sustinand ca promisiunea presedintelui Ali Abdullah Saleh de a renunta la putere in 2013 nu este suficienta, anunta Reuters si AFP. La cateva sute de metri, alte zeci de mii de persoane, partizane ale regimului, au organizat demonstratii pro-Saleh.

21 februarie - Un adolescent a fost ucis de armata in Yemen. Un adolescent a fost ucis si alti patru raniti in portul yemenit Aden, in urma ciocnirilor cu fortele de ordine, relateaza Reuters, care citeaza martori oculari. In total, 12 oameni si-au pierdut viata in cadrul protestelor, pana la acest moment. Presedintele Ali Abdullah Saleh a afirmat ca nu va pleca de la putere decat "pe calea urnelor", iar ulemanii din Yemen au interzis orice folosire a fortei impotriva manifestantilor. Ulemanii, suniti si zaiditi, bransa a siitilor preponderenta in nordul tarii, au publicat un comunicat in urma unei reuniuni extraordinare sub egida influentului sef islamist Abdelmajid Zendani, banuit de Washington ca sustine terorismul.

26 februarie - Presedintele Ali Abdullah Saleh a pierdut sustinerea celor mai importanti lideri tribali, care au anuntat ca sustin miscarii de contestare. Importanti lideri tribali si zeci de mii de membri ai acestor triburi, inarmati, si-au anuntat sprijinul pentru miscarea de contestare impotriva presedintelui, in cadrul unei adunari care a avut loc la nord de Sanaa, relateaza AFP.

1 martie - Manifestatie masiva in centrul capitalei. Presedintele Saleh acuza Israelul si SUA ca orchestreaza protestele din lumea araba. O manifestatie masiva a invadat centrul Sanaa, la apelul opozitiei, pentru a cere plecarea de la putere a presedintelui yemenit Ali Abdullah Saleh. Seful statului a acuzat Israelul si SUA ca orchestreaza protestele din lumea araba.

2 martie - Opozitie ii prezinta lui Saleh un plan pentru o tranzitie "lina" a puterii. Saleh spune ca va elabora o noua Constitutie pentru a crea un sistem parlamentar de guvernare. Opozitia respinge propunerea.

6 martie - SUA recomanda cetatenilor sai sa paraseasca statul Yemen. Presedintele refuza in continuare sa renunte la putere. Potrivit Amnesty International, 27 de persoane au murit in urma violentelor, pana la acest moment.

10 martie - Saleh si-a anuntat intentia de a renunta la puterile sale executive inainte de sfarsitul anului, dar propunerea sa a fost respinsa de catre opozitie, care ii cere demisia.

11 martie - SUA si UE sprijina initiativa presedintelui Saleh de a renunta la putere la sfarsitul anului. Protestatarii ii cer sa demisioneze acum.

12 martie - Trei manifestanti, printre care si un elev de 12 ani, au fost ucisi. Opozitia acuza puterea ca a folosit gaze toxice.

18 martie - Stare de urgenta, dupa ce fortele de ordine au deschis din nou focul asupra protestatarilor - 30 de morti si 200 de raniti. Fortele de ordine yemenite au deschis din nou focul asupra manifestantilor din Sanaa, bilantul confruntarii ajungand la 30 de morti si peste 200 de raniti in randul protestarilor, anunta Reuters.

21 martie - Inalti ofiteri ai armatei yemenite, inclusiv "aliatul" lui Saleh, generalul Ali Mohsen, spun ca au trecut de partea activistilor pro-democratie.

23 martie - Saleh avertizeaza ca tentativa de a fi inlocuit de la conducerea tarii se va termina cu un razboi civil. Purtatorii sai de cuvant au declarat ca Saleh nu se agata de putere, dar ca nu va pleca de la conducerea Yemenului pana in ianuarie 2012, iar in aceasta perioada doreste sa organizeze alegerile parlamentare si sa intareasca institutile democratice.

25 martie - Presedintele statului Yemen, Ali Abdullah Saleh, a spus in fata a catorva mii de suporteri adunati in Sanaa, ca este pregatit sa renunte la putere pentru a impiedica varsarea de sange, insa numai daca transferul se va face in "maini sigure", relateaza Reuters.

29 martie - Saleh detine discutii cu Mohammed al-Yadoumi, seful partidului islamist Islah, o data un partener in guvernul sau. Saleh propune sedere in functie pana la alegerile sunt organizate, dar transferul de puterile sale pentru un ingrijitor. Opozitia respinge oferta.

2 aprilie - Opozitia a propune un plan in cinci pasi pentru fortele armate si de securitate care urmeaza sa fie restructurate printr intermediul unui vice-presedinte in calitate de presedinte temporar.

4 aprilie - Cel putin 15 morti, dupa ce armata si politia au deschis focul la Taez. Cel putin 15 manifestanti yemeniti au fost ucisi, dupa ce armata si politia au deschis focul la Taez, la sud de capitala Sanaa.

8 aprilie - SUA au inghetat ajutorul financiar pentru Yemen. Statele Unite ale Americii au inghetat cel mai mare pachet de ajutor din acordul cu Yemen in februarie, in urma protestelor care au izbucnit impotriva presedintelui Ali Abdullah Saleh, informeaza Wall Street Journal, citat de Reuters.

10 aprilie - Lupte de strada la Sanaa si Taez. Orasele Sanaa si Taez au fost teatrul unor lupte de strada intre manifestanti si politisti, in timp ce monarhiile din Golf, ingrijorate de continuarea violentelor din Yemen, se pregatesc sa relanseze eforturile pentru o tranzitie politica la vecinul lor sudic, relateaza AFP.

14 aprilie - Opozitia respinge o oferta de a se alatura discutiilor mediate de Golf.

18 aprilie - Membri ai partidului de guvernamant, inclusiv trei fosti ministri formeaza Blocul pentru a sprijinirea actiunilor de protest.

19 aprilie - Consiliul de Securitate se reuneste pentru prima data pentru a discuta despre criza din Yemen. Criza din Yemen - unde opozitia cere plecarea de la putere a presedintelui acestei tari, Ali Abdallah Saleh - se afla pentru prima data pe agenda Consiliului de Securitate al ONU, care se reuneste pentru a discuta aceasta problema.

23 aprilie - Saleh este de acord sa demisioneze in schimbul imunitatii la urmarirea penala. Opozitia este de acord cu planul.

25 aprilie - Opozitia este de acord sa faca parte dintr-un guvern de tranzitie in cadrul unui plan de pace mediat de Golf.

27 aprilie - Campanie civila de nesupunere impotriva presedintelui. Scolile si magazinele au fost inchise. Cetatenii yemeniti au lansat o campanie de nesupunere civila in 18 orase ale tarii, intr-o incercare de a-l inlatura pe presedintele Ali Abdullah Saleh. Potrivit opozitiei yemenite, locuitorii din cel putin 18 orase s-au implicat in campanie, iar scolile, magazinele si birourile guvernamentale vor fi inchise timp de doua zile pe saptamana, pana in momentul in care Saleh isi va da demisia. Pana la acest moment, peste 130 de persoane au fost ucise in timpul protestelor.

30 aprilie - Saleh pare sa saboteze planul de pace prin refuzul de a semna acordul personal, insarcinand un reprezentant sa se ocupe de acest lucru.

7 mai - Opozitia din Yemen a refuzat sa semneze o intelegere cu reprezentantii presedintelui, dupa ce acesta a refuzat sa o semneze personal.

11 mai - Fortele de securitate ucid 13 protestatari in Sanaa.

20 mai - Presedintele Saleh anunta organizarea alegerilor anticipate.

21 mai - Opozitia a semnat acordul de tranzitie. Presedintele urmeaza sa semneze planul prezentat de monarhiile Consiliului de Cooperare din Golf, ziua urmatoare.

22 mai - Saleh se razgandeste si refuza sa predea conducerea Yemenului, in ciuda presiunilor. Presedintele Ali Abdullah Saleh a refuzat din nou sa renunte la conducerea Yemenului, considerand ca plecarea lui ar provoca tarii un razboi civil. Intr-un discurs televizat, presedintele a mai precizat faptul ca parasind functia ar da prilejul militantilor al Qaeda sa umple golul politic si de securitate si numai opozitia ar fi responsabila atunci pentru varsarile de sange. Pana la acest moment, peste 180 de oameni si-au pierdut viata in timpul protestelor.

23 mai - 6 morti si 39 de raniti in Sanaa. Opozitia va intensifica protestele. Opozitia yermenita a decis sa intensifice apelurile cu privire la demisia lui Ali Abdullah Saleh. De asemenea, oficialii de la Washington si Bruxelles cer demisia presedintelui yemenit. Cu toate acestea, ziua a fost marcata de violente pe tot cuprinsul tarii. Sase oameni si-au pierdut viata si alti 39 au fost raniti in Sanaa, informeaza AFP.

24 mai - Refuzul lui Saleh de a semna acordul de transfer al puterii intensifica luptele stradale. Cel putin 20 de persoane sunt ucise.

26 mai - Mai multe tari, inclusiv Statele Unite, le cer dimplomatilor si ambasadorilor sa paraseasca tara. Liderii G8, aflati in Franta, ii cer lui Saleh sa plece.

28 mai - Fortele de securitate si membrii gruparilor tribale incheie un armistitiu. Cel putin 300 de persoane au fost ucise in Yemen de la inceputul protestelor.

30 mai - Fortele loialist au deschis focul asupra protestatarilor din orasul sudic Taiz. Atacul s-a soldat cu cel putin 15 victime.

31 mai - Armistitiul din Yemen a luat sfarsit. Violentele s-au dezlantuit in Yemen prin ruperea armistitiului dintre rebeli si trupele presedintelui Ali Abdullah Saleh, aducand tara in pragul razboiului civil. Rebelii au ocupat o cladire apartinand guvernului, iar autoritatile au decis ruperea armistitiului, anunta Reuters.

2 iunie - Aeroportul din Sanaa a fost inchis. Zborurile programate pe aeroportul din capitala statului Yemen, Sanaa, au fost suspendate, din cauza conflictelor violente intre triburi si forte loiale presedintelui Ali Abdullah Saleh, informeaza Reuters. Circa 100 de luptatori condusi de un lider tribal din Yemen s-au confruntat cu fortele de securitate in nordul capitalei, aproape de aeroport.