Premierul norvegian Jens Stoltenberg a cerut scuze poporului israelian pentru deportarea evreilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, relateaza AFP.

"Fara a retrage responsabilitatea nazistilor, este timpul sa recunoastem ca politisti si alti norvegieni au participat la arestarea si deportarea evreilor", a spus Stoltenberg, cu ocazia Zilei internationale a memoriei victimelor Holocaustului.

"Astazi, gasesc corect sa exprimam profundele noastre scuze pentru faptul ca aceasta s-a putut intampla pe teritoriul norvegian", a spus el, la locul in care 532 de evrei au fost imbarcati la bordul cargoului SS Donau pentru a fi dusi in lagarele de concentrare.

Potrivit guvernului norvegian, 772 de evrei au fost arestati in Norvegia si deportati in timpul razboiului. Doar 34 dintre ei au supravietuit.

"Crimele au fost comise, fara tagada, de nazisti", a subliniat Stoltenberg. "Dar norvegienii au procedat la arestari. Norvegienii sunt cei care i-au condus la camioane. Si acest lucru s-a intamplat in Norvegia", a adaugat acesta.

Dupa invadarea de catre trupele naziste, in 9 aprilie 1940, Norvegia a fost condusa o perioada de regimul colaborationist al lui Vidkun Quisling, executat in 1945.